Vânez departe în munţii sălbatici, sunt singur
Şi hoinăresc mirat de cât de uşor mă mişc şi cât de bucuros,
Până a se lăsa soarele îmi aleg un loc sigur de înnoptat,
Din vreascuri fac foc şi-mi frig vânatul proaspăt,
Adormind pe-un pat verde, alături de câine şi puşcă.
Clipperul yankeu înaintează cu vela-n vânt, prin spuma ca de şampanie a mării.
Ochii mei întâlnesc pământ în zare, mă aplec peste prova sau răcnesc încântat de pe punte.
Marinarii şi pescuitorii de stridii au venit să mă ia de cum s-a crăpat de ziuă,
Mi-am vârât manşetele pantalonilor în ghete şi-am venit cu ei şi-am petrecut de minune.
Nu ştiţi ce-aţi pierdut în ziua aceea, când am stat în jurul tigăii cu peşte prăjit!
Văzut-am nunta unui vânător, departe în vest, cu o fată de indieni,
Tatăl ei, cu prieteni, stăteau pe iarbă cu picioarele-ncrucişate, fumând domol, aveau mocasini şi pături foarte mari, atârnând de pe umeri,
Meşterul de capcane sta întins, în piei scumpe, c-o fabuloasă barbă acoperindu-i gâtul pe care venea şi pleata neagră, îşi ţinea mireasa de mână,
Ea avea gene lungi, capul gol, iar coama ei aspră îi ajungea în şuviţe până la tălpi, acoperind în drum picioarele voluptoase.
Sclavul fugit de la stăpân a ajuns la casa mea, unde s-a oprit,
I-am auzit paşii, l-au trădat vreascurile de lângă stiva de lemne,
Prin uşa crăpată a bucătăriei l-am zărit sleit, şchiopătând,
M-am dus la buşteanul pe care căzuse şi l-am condus în casă, liniştindu-l,
Am scos apă să umplu albia în care să-şi întindă trupul asudat şi picioarele toate numai o rană,
I-am dat odaia lui, în care se intra dintr-a mea, şi schimburi curate, măcar că peticite,
Şi-mi amintesc ca azi cum îşi mai rotea ochii în cap şi ce stingher era,
Şi-mi amintesc cum i-am oblojit rănile de la gât şi de la glezne;
A stat cu mine o săptămână până s-a întremat destul să treacă spre nord,
A stat lângă mine la masă şi flinta mea rămăsese uitată în colţul odăii.
