Să vă spun acum ce-am trăit în Texas în prima tinereţe;
(Nu vă povestesc de capturarea fortului Alamo,
Pentru că nimeni n-a scăpat să poată povesti ce-a fost la Alamo,
Cei o sută cincizeci tăcuţi au rămas la Alamo.)
Este povestea asasinatului cu sânge rece a patru sute doisprezece tineri.
Bătând în retragere, formaseră un careu din bagajele lor, ca parapet,
Nouă sute de vieţi le luase inamicul, de nouă ori mai numeros, preţul ăsta fusese deja plătit,
Colonelul lor era rănit şi nu mai aveau muniţie,
Au dus tratative pentru o capitulare onorabilă, consemnată pe hârtie şi sigilată, şi-au predat armele şi au fost luaţi prizonieri.
Constituiau fala rasei numite a rangers-ilor,
Neîntrecuţi călare, tras cu carabina, cercetaşi, neîntrecuţi în dragoste,
Solizi, turbulenţi, generoşi, chipeşi, mândri şi iubăreţi,
Toţi cu barbă, arşi de soare, în uniformele lor de vânători,
Şi niciunul mai bătrân de ani treizeci.
În dimineaţa duminicii următoare au fost duşi pe plutoane şi masacraţi; într-o frumoasă zi de început de vară, aşadar,
Treaba aceasta a început pe la ora cinci şi era terminată la ora opt.
Niciunul n-a ascultat ordinul de a cădea în genunchi,
Câţiva au încercat o revoltă disperată, alţii au stat neclintiţi ca statuile,
Câţiva au căzut pe loc, loviţi în tâmplă sau inimă, cei vii şi cei morţi prăbuşiţi laolaltă,
Cei schilodiţi şi sfârtecaţi arau pământul cu degetele răşchirate, aşa i-au găsit plutoanele următoare aduse la măcel.
Câte unii, doar pe jumătate ucişi, au încercat să se târască spre libertate,
Aceia au fost terminaţi cu baionetele sau cu patul muschetelor;
Un băiat de nici şaptesprezece ani a apucat să-şi prindă asasinul direct în braţe şi abia cu ajutorul a alţi doi ucigaşi acela a scăpat;
Acum toţi trei erau acoperiţi cu sângele acelui copil.
La ora unsprezece a început arderea cadavrelor;
Asta-i povestea asasinării celor patru sute doisprezece flăcăi.
